Originea lemnului nostru

În 1601, Robinia a fost introdusă în Europa de către botanistul regelui Franței Henri IV, Jean Robin. Ulterior, în Ungaria și România, această specie a fost utilizată pe scară largă pentru reîmpădurirea unor zone improprii pentru cultivare. În urma diverselor campanii de reîmpădurire, maghiarii și românii s-au găsit cu cele mai mari păduri de Salcâm europene.

​

România are condiții climatice și soluri favorabile dezvoltării acestei specii. Într-adevăr, este un copac rezistent la secetă, iubind lumina și care are nevoie de un climat blând, ferit de vânturile reci. Crește pe mai multe tipuri de soluri, de la soluri moi, calde, adânci și grele până la soluri argiloase compacte.

 

În prezent, plantațiile de salcâm din România sunt concentrate în regiunea Dunării. Se poate considera că salcâmul este răspândit în această țară, acoperind o suprafață totală de peste 270.000 de hectare. Zona cea mai potrivită pentru salcâm este cea a Olteniei de Sud, unde se pare că această specie a găsit condițiile optime de dezvoltare, astfel încât în ​​unele păduri copacii măsoară până la 30 m înălțime și cu trunchiuri până la 80 cm în diametru. Bărăganul, Stepa și Dobrogeana sunt principalele zone ale producției de lemn de salcâm.